Meandrele istoriei. Informații și evenimente din trecutul ținutului Mălini

Într-una din celebrele sale conferințe, marele nostru savant, Nicolae Iorga, spunea că „ … istoria s-a făcut și se face în fiecare zi. Datoria noastră este s-o cercetăm, s-o înțelegem și să-i urmăm înțeleptele îndreptări.”

Sigur că, așa cum observam la un moment dat, ținutul Mălinilor are istoria sa, parte din istoria mare a țării. Din păcate, segmentul de istorie care ne privește nu este deosebit de cunoscut și numai din când în când apar elemente, fragmente relevante. În cele ce urmează ne vom referi la câteva informații privind vizitele Reginei Maria la Mălini, precum și la conjunctura în care a fost distrusă Crucea Talienilor.

Un cronicar cu rădăcinile din Mălini

Sursa acestor informații este o lucrare monumentală aparținând lui Gheorghe Teodorescu Kirileanu: ,,Martor la istoria României”. Autorul s-a născut la 25 martie 1872, în localitatea Holda, din comuna Broșteni, și a murit la 13 noiembrie 1960 (la 88 de ani), la Piatra Neamț. A fost magistrat, bibliotecar, editor, folclorist, bibliofil, cercetător. A fost membru de onoare, din 1948, al Academiei Române.

A intrat în serviciul Casei Regale în anul 1906. A fost conducătorul Bibliotecii Palatului Regal și s-a ocupat, printre altele, de corespondența în limba română și de petițiile adesate suveranilor.

Iată ce scrie eruditul intelectual despre activitatea sa la Palatul Regal : ”Cea mai neașteptată și grea însărcinare a fost aceea de a pregăti unele din cuvântările Regelui, pe care mai înainte le alcătuia secretarul particular Louis Basset. Întâia oară am fost pus la încercare cu ocazia aniversării a 50 de ani de la Unirea Principatelor, pentru cuvântarea rostită de Carol I la prânzul dat în ziua de 24 ianuarie 1909.

Apoi, în mai 1912, au pregătit cuvântarea Regelui pentru dezvelirea statuii lui Cuza-Vodă în Iași, precum și cuvântarea la mărirea localului bibliotecii Fundației Carol I, în mai 1912. Tot eu pregăteam cuvântările Regelui pentru investirea mitropoliților, episcopilor, precum și răspunsurile la adresele camerelor legiuitoare.

În timpul domniei Regelui Ferdinant și a călătoriilor sale în România întregită, aceste însărcinări s-au înmulțit, proiectele de cuvântări întocmindu-le împreună cu Prințul Barbu Știrbei, care luase conducerea Casei Regale.”

Am zăbovit mai mult asupra lui G.T. Kirileanu fiindcă în lucrarea sa cuprinde și o scurtă autobiografie din care am aflat că bunicul său, Ion Chirileanu, a fost fiu al satului Mălini, din familia Norocel.

Iată un scurt pasaj din autobiografia sa: ,,Sunt născut în satul Holda din Valea Bistriței moldovenești, comuna Broșteni, în 25 martie 1872. Tatăl meu, Grigore Chirilianu, era fiul unic al lui Ion Chirileanu, din familia Norocel, venit la munte din satul Mălini, județul Suceava. El a fugit din acel sat din cauza cătăniei, așezându-se în satul Holda, unde fugise și alt frate al său, mai mare. Tata a fost pădurar la moșia Broșteni, având și vite multișoare. Era vestit vânător de urși și pescar de losturi (lostrițe), cu mreaja și cârligul. Mama mea, Ioana, era fiica preotului din Holda, Teodor Ioanovici – popa Todică, cum îi ziceau oamenii. La vârsta de 7 ani (împliniți în martie 1879), murind mama la nașterea fratelui meu Simion și tata căsătorindu-se din nou, am fost luat spre creștere și învățătură de părinții mamei mele, preotul Todică și preoteasa Axinia, cărora le datorez tot ce a fost bun în sufletul meu.”

Repere semnificative ale istoriei ținutului Mălini

În cele ce urmează vom prezenta trei fragmente din lucrarea ,,Martor la istoria României”, . Două fragmente se referă la vizitele Reginei Maria la Domeniile Coroanei din zonă, inclusiv la domeniul Mălini, efectuate în 16 august 1915 și 19 aprilie 1918. Regina Maria s-a mai aflat în Mălini în luna august 1901. La acea dată vorbim de Principesa Maria, viitoarea regină, care îl însoțea pe Principele Ferdinand, viitorul rege al României.

Toate cele trei prezențe ale Reginei Maria în zona Mălinilor relevă interesul Majestății Sale pentru aceste ținuturi, cea de a treia fiind cu totul emoționantă: Regina împarte ajutoare oamenilor locului după încetarea pustiitoarei încleștări care a fost Primul Război Mondial.

De reținut că însemnările lui Kirileanu sunt rezultatul observațiilor sale ca om care a participat la evenimentele despre care scrie, în toate situațiile el este martor ocular, se află la fața locului, trăiește, reține, descrie și comentează momentele respective.

Cel de al treilea segment pe care îl reproducem din scriirile lui Kirileanu se referă la împrejurările în care a fost distrusă Crucea Talienilor. În ziua de 14 aprilie 1918, autorul se află pe culmea Stâniușoarei și constată: ,,Urmele rușilor pe Stânișoara sunt revoltătoare…”.

Distrugerea monumentului de o frumusețe și o semnificație unice a avut loc în decembrie 1917, când Armata Rusă, cuprinsă de debandada provocată de revoluția bolșevică, se retrăgea de pe pozițiile ocupate în preajma graniței cu Imperiul Austro-Ungar.

Faptul este confirmat de un document aflat în evidența Arhivelor Militare Naționale Române.

Iată nota Secției 2 Informații a Marelui Stat Major al Armatei Române: ,,Armatele ruse erau dezangajate sau părăseau samavolnic frontul. La 16 decembrie 1917, plecând spre Rusia, au trecut prin Mălini, Suceava, Regimentele 21, 23, 333, 334, 335 Infanterie, Regimentele 2 și 26 Călărași, coloanele auto ale Regimentelor 78 și 772 Infanterie, unitatea de mentenanță nr.40, spitalele 1, 2 și 22, Divizia 2 Vânători. Această trupă rusă a instigat localnicii să facă revoluție” (Arhivele Militare Naționale Române; fondul 5417; Marele Stat Major; Secția 2 Informații; inv. nr. S 74;dosar 504; filele 203 – 204).

Crucea Talienilor din vârful Stânișoarei a fost distrusă de ruși în decembrie 1917

Duminică, 14 april 1918. La Călugăreni-Neamț (fost sat în comuna Poiana Teiului). Vineri am plecat peste (culmea) Stânișoarei cu Strat și Solomon de la Domeniul Coroanei. Pe tot drumul, femei din Broșteni după hrană. Deși-s foarte îndurerat, îmi pare bine că am venit în aceste locuri de suferință: ce văd ochii, crede inima.

Urmele rușilor pe Stânișoara sunt revoltătoare. Frumoasa cruce de piatră din vârful Stânișoarei nu mai este, nici frumoasele cantoane de adăpost. Unde-a stat Regina Maria la masă în 1915, acum vezi un murdar bordei rusesc. Numai natura își arată frumusețile: tufe de tilipin (arbust numit și tulipină  sau tulichină), ca un liliac de pădure, iar privighetorile de munte se îngână blând cu mierlele șuierătoare.

În Bapșa, focuri și adăposturi pe marginea drumului, ale oamenilor din satul Crucea, care se duc după hrană.

Găzduim la gospodarul Constantin Dimitriu în Soci (sat din comuna Borca), căci în Sabasa (alt sat din comuna Borca) toate casele sunt pustii. Constantin îmi povestește câte i-au făcut rușii, zicând că-i burjui (burghez – în limba rusă).

La casele Domeniului Coroanei din Borca și cele de la mătușa Ioana sânt numai șanțuri. Fabrica de la gura Borcii e arsă. Școala devastată. Rușii aliați parcă erau puși pe nimicirea țării noastre!…

Mă întâlnesc cu bieții săteni din satul meu Holda (comuna Broșteni), leșinați de foame. Plângem cu toții. Vine și mama Măriuca (soția a doua a tatei, după moartea mamei mele). E neagră ca pământul și de-abia suflând. Îmi spune că tata e slab de tot și dorește mult de tot să mă mai vadă.

Sătenii de la Farcașa (comună din județul Neamț) caută făină.

Regina Maria Împarte ajutoare oamenilor din Mălini

Joi, 19 april 1918. Plecăm dimineața cu un camion-automobil, pe deasupra Rădășenilor, spre Mălini, unde la 9¹/₂ dimineața sosește Regina cu principesele Elisabeta și Mărioara, însoțite de general Ballif, miss Woodfield, doamna Kopkow (ultimele două, perceptoare ale principeselor).

Se începe împărțeala ajutoarelor: păpușoi, făină de grâu, zahar, haine.

Mă gândeam: ce păcat că Regina nu se poate apropia de popor fără suită și pompă, fără alaiuri și fără atâtea forme lipsite de sinceritate.

Când a venit la rând frumosul bătrân Pavăl Buzilă din Neagra Șarului (sat din comuna Șaru Dornei, județul Suceava), văd că Regina îl privește cu interes. Îi spun: Dumnealui este răzeș din Dornele pierdute.

Atunci bătrânul prinde a lăcrima. Eu îl întreb din ce comună dorneană este. El se silește a grăi, dar cuvintele i se îneacă în plâns și nu poate zice decât: Neagra; iar eu completez: Neagra-Șarului.

Atunci bătrânul pune mâna la ochi, prins fiind de scuturul suspinelor. Regina se apropie de dânsul, îi ia mâna, îl mângâie pe obraz, o podidește și pe ea plânsul și pe toți cei de față, care plângeau în tăcere. Regina îi dă mâna bătrânului să i-o sărute pe dos și pe față, după vechiul obicei. Neuitată va rămâne clipa asta înălțătoare, când două suflete mari și-au pus la un loc durerea: o regină inimoasă și un răzeș de viță veche…

După împărțirea ajutoarelor, plecarea spre vârful Stânișoarei, unde se pregătise dejunul pentru Regină.

Ajunși la Farcașa, Regina primește pe Aristide Popovici, administratorul moșiei regale Broșteni, pe care-l întreabă asupra casei din Broșteni, dacă mai este în ființă.

Cer voie Reginei să rămân la Farcașa, pentru împărțirea ajutoarelor la sătenii din Broșteni, împreună cu A. Popovici. Ceea ce și facem până la înnoptat.

Pe Culmea Stânișoarei, Regina Maria alege locul unde dorește să i se construiască o casă țărănească.

Duminică, 16 august 1915. Majestatea Sa Regina a vizitat Domeniul Coroanei Borca și de acolo a luat drumul spre Folticeni, pe vestitul drum al Stânișoarei, despre care a zis că nu-și are părechea în toată Țara Românească. Dejunul s-a luat iarăși pe iarbă verde, în vârful Stânișoarei, într-un loc unde avea în față-i muntele Rarău cu piatra Zimbrului și Pietrile Doamnei.

Baciul de la stâna din Muncel, frate cu părintele Arhimandrit Teofan al Mănăstirii Durăul, a adus îndătinatul balmuj, bunătatea cea mai aleasă a stânei, iar Majestatea Sa Regina a binevoit a-l întreba cum și-a pregătit cămeșa cea unsă, ciobănească.

În timpul mesei, patru zicalași din fluier desfătau pe Înalții oaspeți cu fel de fel de cântece, ascultate într-o sfântă și liniștită tăcere.

Majestatea Sa Regina a ales locul unde dorește a i se clădi o casă țărănească de adăpost, în vârful acelui frumos munte.

După vizitarea Mănăstirii Slatina, a domeniului Coroanei Mălini, precum și a bisericilor din Baia, Majestatea Sa Regina a mers la Folticeni și de acolo la Liteni.

Și așa s-a încheiat această călătorie,  care va rămâne neștearsă în mintea și în inima norodului pe unde a trecut mândra Regina a țării și, fără îndoială, neștersă din sufletul Ei. Locurile ce-a privit, mănăstirile unde s-a închinat, apele ce-a trecut, munții ce-a urcat, norodul ce-a văzut și cu care ici-colo a schimbat câte-un cuvânt, toate îi vor alcătui la un loc icoana țării peste care domnește și căreia îi închină cu prisosință grija și iubirea ei toată.

Multă vreme vom auzi din gura tuturora și mai ales a acelora ce acuma sunt copii: „am văzut pe Regina”.

În felul acesta se face legătura sfântă între țară și cărmuitori, care mai ales acum, în aceste vremuri grele – cari să dea Dumnezeu pentru noi, românii, să fie „vremuri mari” – este atât de trebuitoare.